Serbarea

De aproape 2 ani de cand traiesc oficial cu autismul , cel mai valoros sprijin emotional este si astazi in  marturiile mamelor care trec si ele prin asta, avand chiar poate mai multi ani de diagnostic la activ. Pana cand o sa formez tribul ala atat de necesar, nu-mi ramane decat sa citesc cu nesat postari scrise de super femei care cresc copii autisti fiindu-le in acelasi timp mame, terapeuti, insotitori, parteneri de joaca , univers.

Acum un an, pe cand Andrei luase o pauza de la gradinita pentru ca n-am gasit ceva potrivit pentru el si pentru ca optiunea de a merge “ doar ca sa fie undeva in colectivitate” nu a mai fost acceptata( si ce bine am facut), am gasit o postare la una dina ceste mame, niste randuri ce misca inimi, despre cele mai mari frici ale parintilor de copii neurotipici ( care culmea, pentru ceilalti parinti sunt cele mai incarcate de insemnatate si emotie momente kodak): serbarile de deschidere de an scolar si serbarile de Craciun. Sigur ca lista nu se limiteaza doar la asta, dar , despre restul poate in alte episoade😊

Am inceput anul 2023 cu 3 ganduri pastrate tot anul doar pentru mine si Dumnezeu . Pe cat de “secrete” , pe atat de  indraznete, de asta le-as si numi vise …pe 2 le tin pentru mine si acum, dar al treilea,  era de fapt despre  o serbare la care A sa participe cap coada , in care sa i pot face macar o poza draguta, numa buna de trimis bunicilor si prietenilor, unde sa -l pot auzi spunand o poezie in fata tuturor , sa-l vad laolalta impreuna cu colegii lui. Deh, reminiscente din copilaria lui” asa se face, cum fac toti”..insa stiu acum ca nu era doar despre asta. Ci de fapt, imi doream cu ardoare ca el sa fie parte din “ceva”. E ceea ce vrem toti in esenta, sa apartinem: unei familii, unui colectiv, unui trib , il putem numi cum  vrem ,dar tot acolo ne ducem cu gandul. Sa fim parte …sa contam, da, sa facem uneori ce fac si ceilalti, impreuna cu ei, sa fim CA EI, daca asta ne aduce zambet si bucurie.

15 decembrie… notez aici sa nu uit. Caci mereu uitam si trecem la urmatoarele dorinte fara sa ne fi bucurat indeajuns.

N-as da detalii, ci as vrea doar sa-mi amintesc ce am trait amandoi. Bucuria de a-l fi vazut stralucind in felulul lui unic de incantare ca e cu colegii lui. Zgomot mult, agitatie, lumini, emotii, stimuli puternici. Dar asta mic, in costumul de spiridus despre care saptamani intregi a spus clar ca nu-l poarta, spunandu-si strofa cu mandrie( pe care a spus de zeci de ori ca nu o spune), langa baietii imbracati asemenea si fetitele cu rochite si aripi de ingeras ( pe care a spus de zeci de ori ca le strica (ca deh, asa e cand esti o mana de om cu trairi puternice intr-o lume mare…am si aflat mai tarziu motivul pentru care erau aripile alea un “deal breaker) , dand dupa 10 minute din maini si picioare pe scaun pentru ca corpul lui mic nu mai putea stapani senzatiile coplesitoare … a fost un deliciu. Mai un ridicat de pe scaun ici colo, mai un acoperit de urechi dupa al doilea colind cantat in grup, dar aproape tot timpul surazator ca e acolo, cu colegii lui, micul lui trib din care si-a dorit cu ardoare sa faca parte.

Si mi-ar placea sa nu uit peste ani ca nici macar nu asta a contat cel mai mult ( desi arata simpatic foc in costumul ala 😊Ci felul uluitor in care cand a stiut cu adevarat ca e “prea mult” s-a ridicat de pe scaun si pe scena aceea mica , in auzul si vazul tuturor m-a strigat si mi-a spus clar si hotarat ” mami, nu mai rabdare, vreau sa plecam de aici”. Caci de fapt, de cand il inteleg tot mai mult si mai bine, asta vreau pentru el. Sa se cunoasca atat de bine incat sa stie care-i sunt limitele, cand poate si cand nu si sa se opreasca mereu inainte de a-i fi prea mult prea mult pentru corp, creier si minte. Cam asta mi-as dori  la drept vorbind si pentru mine ca adult. Sa mi cunosc atat de bine mintea si corpul,sa le respect ritmul, sa insist si sa (ma fortez) cu cap si sa stiu cand sa ma  opresc.

Si n-as vrea nici sa uit ca tot asta este ziua cand terpeuta lui mi-a spus incarcata si ea de emotie dupa ce i-am povestit si trimis poze ” A are niste resurse fabuloase pe care nu le-am mai vazut la alt copil”). Sa tin minte ca A este persoana mea preferata dintre toti copiii si adultii pe care i-am cunoscut vreodata si ca istetimea lui si felul in care percepe situatii, lucruri, fapte sunt asa misto incat lumea asta chiar poate fi mai buna cu el in ea. Si o sa lupt ca ea sa-l primeasca cat de deschis se poate si sa-l invat sa caute pana cand si-o gasi locul, unde sa-i fie bine, oricat de diferit e binele lui fata de al meu sau al celor din jur..

Si da a contat ca serbarea a durat cu totul 20 de minute si ca fiecare copil a avut 2 versuri de spus si ca s-au cantat 3 colinde si atat.Totul a fost previzibili, discutat dinainte, repetat inclusiv in locatia finala .Normalitate si firesc , cum mai des sper sa intalnim…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *